Cum se dezvoltă creierul unui copil crescut în sărăcie?

Sărăcia, pentru mulţi oameni, înseamnă accesul scăzut la asistență medicală, confruntarea în permanenţă cu factori de risc, precum poluarea, violența, alimentația nesănătoasă, apariția bolilor infecțioase, un mediu instabil și plin de haos. Toate acestea au în comun prezența  stresorilor cronici care pot spori probabilitatea de a dezvolta anumite afecțiuni. 

Sărăcia este nocivă şi afectează traseul de dezvoltare al copiilor, deoarece toți factorii de mai sus converg (Sapolsky, 2018). Atât UNICEF, cât și Banca Mondială recunosc problemele create de sărăcie în rândul copiilor, dar lucrează activ înspre eradicarea sărăciei extreme, până în 2030. 

Despre efectele nocive ale stresului cronic

Sărăcia presupune prezenţa unor stresori cronici, care pot afecta sănătatea oamenilor, deoarece ea înseamnă absența controlului, instabilitate şi lipsa unor supape de descărcare a stresului (Sapolsky, 2018). Organismul nostru a evoluat pentru a face faţă multor stresori acuţi, iar asta ne-a permis supravieţuirea în multe situații de criză. Totuşi, stresul cronic devine, de cele mai multe ori, o problemă. 

Stresul cronic nu cauzează direct boala, însă predispune persoana la aceasta. Spre exemplu, există legături între prezența constantă a hormonilor de stres, care se numesc glucocorticoizi, și problemele digestive, cardiovasculare, de reproducere și creștere (Sapolsky, 2018). În ceea ce privește relația dintre sărăcie și stresul cronic, în cărțile “Behave” și “De ce nu fac zebrele ulcer?”, primatologul și neurobiologul de la Stanford, Robert Sapolsky, ne explică faptul că nu contează doar cât de sărac ești, ci şi cât de sărac te simți. A te simți sărac și a face comparații sociale, poate crește nivelul de stres. Atât în societățile umane, cât și în cele ale primatelor, rangul contează. 

Neurobiologia sărăciei

Însă, cum afectează acest mediu sărac dezvoltarea creierului unui copil? Dar dezvoltarea anumitor competențe ale acestuia? Studiile de neuroştiinţă au constatat că acei copii care trăiesc în sărăcie au o sănătate mai precară, rezultate mai slabe la testele de citire, iar în rândul lor este o rată mai ridicată a problemelor de comportament și mult mai puțini aleg să meargă la facultate (Pollak & Wolfe, 2020). 

Cu toate acestea, există şi cazuri în care copiii reuşesc să se elibereze din cercul vicios al sărăciei. Un studiu publicat în 2017 a analizat posibilii factori care au contribuit la ieşirea din sărăcie. Concluziile au fost că cei care au reuşit, au trăit mai puţini ani în sărăcie, era mai puţin probabil ca aceştia să fi fost săraci înainte de vârsta de doi ani, iar unul dintre părinţi avea un loc de muncă. De asemenea, părinţii nu aveau tulburări mintale sau dizabilităţi fizice. Un alt factor care a cântărit mult la ieșirea acestor copii din sărăcie a fost faptul că au trăit în medii mai puţin segregate. Oraşele, cartierele și şcolile la care mergeau nu erau caracterizate puternic de inegalităţi sau de discriminare. În ciuda faptului că acestea sunt veşti foarte bune, doar 16% din copiii din studiu au reuşit să aibă rezilienţă în faţa sărăciei, ceea ce ne arată gravitatea și importanța acestei probleme. 

Expertul în limbaj Patricia Kuhl, de la Universitatea din Washington, a concluzionat prin studii de scanare cerebrală că un statut socio-economic scăzut în cazul copiilor de 5 ani se traduce prin funcţionarea mai slabă a unei regiuni cerebrale implicate activ în activităţile de citire. De asemenea, un grup de cercetători de la Universitatea din Oregon a concluzionat că acei copii cu vârste între 3-8 ani cu un statut socio-economic scăzut au capacități mai slabe de concentrare la un stimul auditiv specific. Acesta poate fi unul dintre motivele pentru care adaptarea acestor copii la mediul şcolar este mai dificilă, cât și pentru care au performanţe şcolare mai reduse.

S-au constatat deficite în volumul materiei cenuşii în lobul frontal şi temporal la copiii crescuți într-un mediu sărac (Sapolsky, 2018). Materia cenușie este extrem de importantă în procesarea informațiilor. Aceste deficite au implicații în diverse procese cognitive, printre care memoria, limbajul, dar și în cazul afectivităţii. În acest caz, copiii întâmpină dificultăţi în momentul în care sarcinile necesită exprimarea, scrierea unor texte și memorarea conceptelor predate la şcoală. 

Dezvoltarea optimă a proceselor cognitive poate fi împiedicată de stresul puternic, de lipsa unei alimentaţii sănătoase, lipsa unui somn de calitate, de școlile nepregătite în care aceşti copii ajung să înveţe sau chiar de lipsa şansei la educaţie. 

Problemele legate de memorie

Cele mai multe descoperiri ale studiilor din neuroștiință au fost convergente, demonstrând prezența volumului redus al hipocampului la copiii dezavantajați. Printre funcțiile principale ale hipocampului este encodarea amintirilor pe termen lung. Așadar, dacă un copil trăiește în sărăcie, acesta este expus unei cantităţi enorme de stres, iar hipocampul are receptori ai hormonilor de stres care îi pot diminua activitatea.

1. Decizii și control

Dificultățile în folosirea raționamentului logic, capacitatea de concentrare și inhibiţie a stimulilor irelevanți din mediu pot duce la comportamente atipice, care pot fi corelate cu dezvoltarea insuficientă a cortexului prefrontal. Această regiune este implicată activ în gândire, limbaj, analizarea și controlul comportamentului. De asemenea, s-a constatat o activitate deficitară în cazul copiilor cu un statut socio-economic scăzut (Sapolsky, 2018). Lobul frontal se maturizează ultimul, fiind un exemplu clar de regiune influențată mai mult de mediu. Acest lucru poate fi văzut atât ca o fereastră de oportunitate, cât și ca una de vulnerabilitate.

2. Probleme de comportament și impulsivitate ridicată

Dacă celelalte regiuni prezentau o activitate slabă, corpul amigdalian, responsabil printre altele și cu procesarea fricii și cu comportamentul agresiv, poate fi hiperactiv. Ne aşteptăm la acest lucru, deoarece stresul cronic ne obligă corpul să rămână permanent într-o stare de alertă, care din cauza hormonilor, cum ar fi cortizolul, ne afectează sănătatea. Deoarece glandele secretă o cantitate mai mare din aceşti hormoni, sângele circulă mai rapid, digestia e suprimată pe moment și procesul de refacere a celulelor încetează, deoarece aceste resurse sunt investite pentru a ne salva viaţa (Sapolsky, 2018).

3. Aceste aspecte sunt reversibile? 

Unele studii ne demonstrează că vulnerabilitatea legată de memorie nu este consistentă la adulți (Katsnelson, 2015). Implicațiile acestor descoperiri sunt complexe, din cauza neuroplasticităţii. Neuroplasticitatea este capacitatea creierului nostru de a se schimba din punct de vedere structural și funcțional, în urma experiențelor noastre. Astfel, copiii beneficiază din plin de această capacitate, ceea ce înseamnă că unele efecte ale sărăciei nu sunt determinante. Din acest motiv, este esenţial ca mediul şcolar să le ofere acestor copii posibilitatea de a avea experienţe de învăţare de calitate.

Un alt studiu (Williamson &Witzel, 2016) a arătat importanţa factorilor sociali în cazul dezvoltării rezilienţei. Astfel, atitudinea pozitivă şi aşteptările înalte ale profesorilor şi părinţilor în raport cu elevii care trăiesc în sărăcie, relaţiile de calitate, dar şi posibilitatea de a lua decizii, au încurajat rezilienţa acestora. 

4. Importanța mamelor și sărăcia afectivă 

Însă, este suficient ca un copil să nu fie sărac ca să se dezvolte în parametrii optimi? Răspunsul poate să fie nu, deoarece nu doar sărăcia materială are efecte nocive, ci și lipsa unor relații de calitate cu îngrijitorul, mai ales în primii ani de viață, când se formează atașamentul. Din punct de vedere evolutiv, rolul mamelor a fost întotdeauna esențial pentru dezvoltarea normală a individului, ceea ce a putut duce la perpetuarea speciei. Importanța mamelor a fost demonstrată, în primul rând, prin experimentele pe șoareci. Când puii au fost despărțiți de mamă, șansele ca aceștia să dezvolte la maturitate niveluri crescute de glucocorticoizi creșteau exponențial. Acest fapt făcea animalul să devină vulnerabil la anxietate și depresie, iar în cazul masculilor, să dezvolte comportamente agresive și să aibă abilități cognitive insuficient dezvoltate (Sapolsky 2018).

Consecințele privării afective și sociale au fost demonstrate și de experimentele lui Harlow, care a pus în practică teoria atașamentului dezvoltată de John Bowlby. În experimentele sale, maimuţele care au crescut cu mame surogat din sârmă sau pluș, dar și cele expuse jetului de aer când se apropiau de mamă, au dezvoltat comportamente dezadaptative. Robert Sapolsky atrage atenția asupra faptului că la prima vedere, comportamentele lor erau normale, dar nu erau adecvate contextului. Acest lucru ne dă de înţeles că mama nu învață puiul cum să se comporte, ci cum să-și adapteze corect acțiunile în funcție de context.

Dacă acestea au fost consecințele privării afective și sociale la animale, dezvoltarea indivizilor din casele de copii instituționalizați reprezintă un scenariu trist, în multe cazuri. Copiii luați în îngrijire maternală, prin comparație cu aceștia, pot avea un traseu de dezvoltare normal. Aceștia pot să nu aibă consecințe atât de grave, dar acest lucru este determinat de mai mulți factori. Printre aceștia se numără timpul pe care l-au petrecut în casele de copii, tratamentul primit, comportamentul îngrijitorului și calitatea mediului. O echipă de cercetători de la Harvard au ajuns la concluzia că cei care nu au fost adoptați aveau un IQ scăzut, abilități cognitive slabe şi probleme de atașament. Iar, cei din grupul care nu au rămas în centru au făcut progrese. Aceștia au căpătat un sentiment mai puternic de ocrotire și siguranță, căci au dezvoltat relaţii de atașament funcţionale. Cu cât asistența maternală s-a petrecut mai rapid (până în 12 luni), cu atât condițiile de dezvoltare au fost mai bune până la 42 de luni.

Ce putem face și ce relevanță au studiile din neuroştiinţă în problema sărăciei?

Studiile din neuroştiinţă pot fi de ajutor, deoarece statele își pot ghida programele în funcție de descoperirile din acest domeniu, care arată efectele nocive pe care le are sărăcia asupra dezvoltării și funcționării creierului. Spre exemplu, în funcţie de nivelul de activare al anumitor regiuni cerebrale și al organizării materiei albe, cercetătorii au identificat dacă problemele de citire ale copiilor vor persista, cu o acurateţe de 72% (Pollak & Wolfe).

Măsurătorile fiziologice utilizate în majoritatea studiilor pot duce la o predicție mai bună atât a performanţei şcolare, cât şi a comportamentelor de risc, decât măsurătorile de tip autoraportare sau scalele de măsurare din diferite teste psihologice. Spre exemplu, un anumit grad de impulsivitate poate fi asociat cu variabile individuale, cum ar fi gradul de activare al anumitor regiuni cerebrale. Acestea pot fi folosite cu scopul de a construi programe de intervenție pentru performanţa școlară sau în cazul comportamentelor dezadaptative, cum ar fi abuzul de substanțe. 

Concluzii despre dezvoltarea copiilor săraci

Dezvoltarea copiilor în medii defavorizate poate pune o amprentă puternică asupra creierului lor, atât la nivel cognitiv, cât şi la nivel socio-emoţional. Stresul cronic poate să îi predispună la anumite afecţiuni, iar condiţiile în care trăiesc nu fac decât să întărească relaţia dintre stres și boală. Cu cât copiii trăiesc mai mult în acel mediu, cu atât şansele lor de a avea un parcurs optim la şcoală şi în viaţă scad considerabil.

Soluțiile ar trebui să fie axate pe anumite programe demarate de stat în scopul combaterii sărăciei, dar și a inegalităților din societate. Aceste proiecte ar putea asigura accesul la transport public de calitate, străzi mai sigure, accesul la alimente sănătoase, școli de calitate, accesul la asistență medicală, poate și un venit minim garantat pentru familiile care au nevoie. Toate aceste aspecte sunt esențiale, deoarece ele contribuie activ la traseul de dezvoltare al copiilor şi le pot asigura deschiderea înspre diverse oportunități necesare pentru a evolua optim, atât din punct de vedere cognitiv, cât şi afectiv. 

Sărăcia este o problemă gravă cu care se confruntă omenirea și societatea românească, iar acum începem să avem dovezi convingătoare ce ne arată efectele sale nocive.

Referințe:

Colombo, J. A., & Lipina, S. J. (2009). Poverty and brain development during childhood: An approach from cognitive psychology and neuroscience. American Psychological Association.

Katsnelson, A. (2015). News Feature: The neuroscience of poverty. Proceedings of the National Academy of Sciences, 112(51), 15530-15532.

Nelson, C. et al (2010) Placement in foster care enhances quality of attachment among young institutionalized children. Journal Compilation, p.p. 212-223

Pollak, S. D., & Wolfe, B. L. (2020). How developmental neuroscience can help address the problem of child poverty. Development and Psychopathology, 32(5), 1640-1656.

Sapolsky, R. (2018). De ce nu fac zebrele ulcer?. București: Editura Publica

Sapolsky, R. (2018). Behave, biologia ființelor umane în ipostazele lor cele mai bune și cele mai rele. București: Editura Publica

Williamson, A., & Witzel, B. S. (2016). Instilling resilience in children of poverty. The Winthrop McNair Research Bulletin, 2(1), 13.