Cu toții purtăm un bagaj emoțional. Unii mai greu, alții mai ușor. Și fiecare îl ducem în spate cum putem, mai bine sau mai rău. Însă indiferent de greutatea lui, fiecare dintre noi putem ajunge să schimbăm relația cu acest bagaj astfel încât impactul acestuia să ne afecteze viața în prezent cât mai puțin.
Există însă ceva ce ne poate ajuta pe toți, indiferent de mărimea și greutatea acestui bagaj. Acest ceva este, în opinia mea, meditația de tip mindfulness. Probabil că ați auzit de ea. Trăiește o adevărată perioadă de glorie. Există aplicații de mobile (vezi Headspace sau altele), programe în corporații, ca să nu mai vorbim de sutele de cercetări (mai solide sau nu) din jurnalele de specialitate.
Dincolo de efectele pe care le poate avea asupra stării noastre de sănătate (temă ce va face obiectul unei alte postări) sau de tehnica în sine (găsiți meditații ghidate pe youtube și voi lăsa și un link și eu aici), cred că e esențial să înțelegem cum anume o astfel de practică ne poate schimba relația pe care o avem cu conținutul minții noastre. Despre aceste mecanisme este postarea de azi.
Mai mult decât o tehnică de meditație, mindfulness-ul este o stare particulară de conștiință. Jon Kabbat-Zin, unul dintre cei care a contribuit la importarea conceptului în cultura occidentală, a oferit poate cea mai simplă și mai comprehensivă definiție – mindfulness ul înseamnă să acorzi atenție, în mod intenționat, într-un mod particular experienței de fiecare moment.
Vorbim, deci de 3 elemente principale: intenție, atenție și atitudine. Acestea nu sunt procese separate, ci aspecte interconectate, simultane, ale aceluiași proces.
Intenția. Intențiile noastre pregătesc scena pentru ce e posibil în practica meditației și ne amintesc de ce anume practicăm meditația.
Un studiu mai vechi al lui Shapiro (1992) a arătat că intențiile practicanților de mindfulness variază de la reglarea mai bună a comportamentului, la cunoașterea de sine sau eliberarea (în sensul buddhist). Vrei să te cunoști mai bine, vrei să reduci impactul stresului în viața ta? Indiferent ce-ți dorești, statuarea intenției pentru practica în care te lansezi e esențială pentru rezultatul pe care-l vei obține.
Atenția. În contextul meditației de tip mindfulness, să acorzi atenție înseamnă să observi experiențele interioare sau exterioare așa cum se desfășoară ele moment cu moment. Asta înseamnă că suspendăm toate interpretările pe care le facem în raport cu experiența noastră și suntem atenția doar la ea, așa cum se desfășoară aici și acum.
Această practică de a acorda atenție este miezul meditației mindfulness.
Atitudinea. Felul în care acordăm atenție, adică atitudinea cu care facem asta, este, de asemenea, esențial. Atenția ta poate avea o notă rece, critică și plină de judecată sau poate avea o notă de blândețe, compasiune și interes.
Oamenii pot învăța să-și privească experiențele exterioare și interioare fără evaluarea sau interpretare și să practice acceptarea, compasiunea și blândețea chiar și atunci când aceste experiențe sunt contrare așteptărilor sau dorințelor lor. E, dacă vreți, o zonă de confluență a minții și a inimii și, în această zonă, cred eu că stă potențialul acestei tehnici de a schimba relația pe care o avem cu conținutul minții noastre. Aparent, simbolul japonez pentru acest tip de meditație exact această confluență o ilustrează.
Prin practicarea intenționată a acestei atitudini de blândețe, răbdare și curiozitate față de toate experiențe noastre, ne dezvoltăm capacitatea de a nu mai căuta neîncetat experiențe pozitive sau de a evita experiențele neplăcute. De altfel, să acorzi atenție experiențelor tale fără această calitatea a inimii poate să determine o practică de meditație care judecă și condamnă experiențele interioare și poate avea rezultate contrare intențiilor acestei practici.
Toate aceste elemente (intenția, atenția și atitudinea de curiozitate și blândețe) conduc în timp la o schimbare semnificativă de perspectivă, pe care Shapiro o numește re-percepție. Mie îmi place să-i spun percepție modificată. Aceasta este rezultatul altor mecanisme directe și care sunt responsabile de rezultatele pozitive ale meditației de tip mindfulness:
- auto-reglare mai bună (un mai bun control al emoțiilor, gândurilor și comportamentelor noastre)
- clarificarea valorilor personale
- flexibilitate emoțională, cognitivă și comportamentală
- expunere
Ele pot fi văzute ca rezultate în sine ale practicii sau ca mecanisme potențiale pentru alt tip de rezultate, precum reducerea simptomelor de anxietate sau depresie, de exemplu.
Această percepție modificată presupune o schimbare fundamentală prin care reușim să ne „dez-identificăm” de conținutul minții noastre și să ne vedem experiența de fiecare moment cu o mai mare claritate și obiectivitate. În acest fel, reușim să nu ne mai scăldăm cu totul în drama poveștilor noastre, să ne dăm doi pași în spate și să luăm o poziție de observator în raport cu experiențele minții noastre. Atunci când reușim să luăm această poziție de observator în raport cu ce ni se întâmplă, reușim să reducem gradul în care suntem fuzionați cu experiența noastră. Dacă o vedem din afară, înseamnă că nu mai suntem una cu ea, fie că vorbim de durere, frică, depresie… înseamnă că suntem ceva mai mult decât ea.
O mențiune… Percepția modificată la care putem ajunge nu trebuie confundată cu a te detașa de experiențele tale până la punctul la care devii apatic. Da, te ajută să te distanțezi ca să obții o mai mare claritate, dar asta nu înseamnă că devii de-conectat sau disociat.
De fapt, acordând atenție experienței interioare fără să judeci sau să evaluezi te aduce într-o conexiune mai intimă cu experiența moment cu moment, pe care o putem lăsa să se desfășoare în mod natural fără să ne lăsăm absorbiți de ea.
Vă recomand acest talk. Andy Puddicombe este și omul din spatele aplicației HeadSpace, care poate fi un bun punct de start pentru deprinderea tehnicii.
Ca de obicei…Rămâneți aproape.
Mai ales de voi înșivă….
Sursa: Shapiro, S.L., Carlson, L.E., Austin, J.A., Freedman, B. (2006), Mechanisms of Mindfulness, Journal of Clinical Psychology, Vol. 62(3), 373–386.
Acest articol a fost publicat prima dată pe blogul Prizonieri în Oglindă, în data de 21 februarie 2020.
