Sindromul burnout – cum apare, cum se manifestă, ce e de făcut

Munca care o vreme a fost sursă de satisfacții poate deveni în timp o cauză de neîmplinire, frustrare și poate duce la părăsirea domeniului de activitate și a organizației din care am făcut parte atâta timp. Având în vedere mediul în care ne aflăm și care ne face să fim din ce în ce mai competitivi cu cei din jur, efectul de epuizare la locul de muncă, cunoscut sub numele de ”burnout”, apare tot mai frecvent și afectează atât performanța profesională, cât și starea de bine a angajaților.

Ce este burnout-ul și cum îl putem recunoaște?

Psihologii caracterizează burnout-ul ca un sindrom emoțional de epuizare, depersonalizare și randament scăzut care poate să apară în rândul celor care lucrează în domeniul serviciilor și nu numai. Cele mai frecvente simptome sunt munca repetitivă, plictiseala, apatia, eficiența redusă, deziluzia, frustrarea și chiar deznădejdea (Brody, 1982).

Victimele acestui fenomen sunt de obicei persoane extrem de eficiente, competente și energice, conștincioase, care au avut tendința de a fi idealiste și dedicate, aspirând să schimbe ceva sau să facă ”lumea înconjurătoare mai bună, mai eficientă”. Ne putem imagina toate cele trei stadii printr-o simplă metaforă: când un angajat este foarte activ și ocupat e precum o mașină cu puțină benzină – de obicei are energie cât să mai finalizeze o sarcină, dar în cele din urmă aceasta se risipește și pur și simplu se oprește.

Alți autori (Schaufeli, Maslach și Leiter, 2008) compară burnout-ul cu un foc care este înăbușit sau cu o lumânare care se stinge. Dacă ar fi să ne uităm puțin la această metaforă a focului, putem observa că aceasta implică faptul că un foc sau o flacără deja aprinsă are nevoie de resurse suficiente pentru a continua să ardă. Ei bine, la fel se întâmplă și cu angajații – aceia care se confruntă cu burnoutul își pierd în timp capacitatea de a contribui la munca proprie, de a-și valoriza micile succese și a pune o amprentă pozitivă asupra muncii lor. Cu toate că aceștia continuă să muncească, rezultatele lor vor fi mai degrabă înăbușite, repetitive, monotone și inconsistente. Până la urmă, acest fenomen își pune amprenta și asupra lor, dar și asupra celorlalți din jurul lor. Pe scurt, metafora descrie epuizarea capacității angajatului de a se menține implicat și activ și de a da sens și semnificație muncii lui.

Componentele burnout-ului

Epuizarea emoțională sau extenuarea se referă la faptul că persoanele afectate se simt stoarse de energie, secate, atât din punct de vedere fizic – credem că nu mai dispunem de resurse personale – cât și emoțional. De asemenea, ele au dificultăți în a se concentra și a îndeplini sarcinile de muncă, fiind mai puțin toleranți cu cei din jurul lor.

Depersonalizarea sau sentimentul de alienare presupune distanțarea emoțională de cei pe care îi servim și, poate, chiar de colegii noștri. Răspundem mai negativ, cu o duritate excesivă sau rece și dezinteresat. Avem o atitudine cinică, suntem dezinteresați, iar asta duce la o calitate scăzută a muncii și serviciilor noastre sau chiar la părăsirea locului de muncă.

Randamentul scăzut include atât o componentă subiectivă, cât și una obiectivă: avem sentimentul unei competențe în declin, dar și performanțele noastre scad vizibil. Ne simțim, și de multe ori ajungem să fim, incapabili de a duce la bun sfârșit sarcinile pe care le avem de îndeplinit.

Cine este mai predispus la burnout?

Persoanele aflate în profesii care interacționează mult cu clienți sau beneficiari sunt mai predispuse la burnout: asistente medicale, medici, avocați specializați în divorțuri, ofițeri de poliție, profesori, psihologii și consilierii, asistenții sociali etc.

Un risc în plus de ajungere la burnout îl au persoanele foarte ambițioase, ale căror impulsuri creative sau de obținere a puterii au fost mereu amânate de diferite împrejurări.

Prin urmare, burnout-ul este favorizat de discrepanța crescută dintre solicitările ridicate ale locului de muncă, pe de o parte, și resursele și satisfacțiile pe care acesta ni le aduce, pe de cealaltă parte. Cu cât jobul este mai solicitant fizic și psihologic – supraîncărcare de sarcini, neclaritatea obiectivelor, conflicte, grija și empatia față de ceilalți – și cu cât resursele noastre sunt mai limitate – control redus asupra sarcinilor și modului de execuție, lipsă de materiale și timp, insuficient timp pentru relaxare și reîncărcarea bateriilor, lipsa de sprijin social și apreciere – cu atât burnout-ul este mai probabil.

În spitalele din România este, poate, cel mai evident acest tablou: personal insuficient, lipsă de echipamente, medicamente și materiale, spații inadecvate pentru a-ți face meseria, deprofesionalizarea progresivă, toți acești factori duc la un burnout tot mai accentuat al asistentelor și medicilor. Devin vizibile oboseala fizică și psihică, cinismul și dezinteresul, care duc la neatenție, greșeli, o atitudine rece și distantă și servicii de o calitate îndoielnică (Aiken și colab. 2002).

Cum putem preveni burnout-ul?

Desigur, principalele soluții includ reducerea încărcării cu sarcini acolo unde aceasta este exagerată, prin suplimentarea forței de muncă și alocarea de resurse materiale. Noi ne vom concentra însă pe intervenții psihologice.

O practică sănătoasă la locul de muncă pe care o putem implementa ușor în majoritatea organizațiilor este acordarea unei pauze scurte pentru a ne permite ”reîncărcarea bateriilor”. Aceste mici pauze pot dura de la câteva secunde până la câteva minute și implică orice activitate care ne face nouă plăcere – să citim câteva pagini dintr-o carte, să facem o plimbare, ne ridicăm de la birou și ne facem o ceașcă de cafea, ne întindem puțin pe canapeaua de la birou, etc., toate acestea făcând parte din activitățile pe care le putem face la birou, productivitatea și concentrarea îmbunătățindu-se. Totodată, pauzele scurte pot reduce stresul, oboseala, anxietatea și pot face minuni pentru sănătate, făcând munca mai plăcută angajaților.

De asemenea, ar fi de dorit să conștientizăm propriile noastre dorințe și nevoi care sunt probabil cel mai bun mod de a combate acest punct de cotitură – dar din păcate persoanele ”prinse” în muncă au rareori timp suficient să se oprească și să-și analizeze rezultatele efortului neîntrerupt.

Un alt mod de combatere ar fi alternarea sarcinilor de la locul de muncă acolo unde este posibil, aceasta putând provoca satisfacții și ar întări stima de sine al acestor persoane. Recomandăm luarea forțată a unei perioade de relaxare sau de activitate – dar alta decât ocupația principală a individului; dacă problema se agravează, se poate ajunge la nevoia unui ajutor de specialitate (Farber, 1983).

În final, fiecare este mai câștigat dacă își cunoaște limitele și învață când să spună ”nu” și să-și stabilească standarde realiste de performanță și succes. Iar sărbătorirea succeselor și savurarea bucuriilor devin modalități de reîncărcare a bateriilor, care cuplate cu perioadele de relaxare, ne pot da resursele necesare pentru a continua să contribuim constructiv și pozitiv la societatea și profesia noastră.

Ai grijă de tine, doar pe tine te ai!

Surse bibliografice:

Aiken, L.H., Clarke, S.P., Sloane, D.M., Sochalski, J., & Silber, J.H., (2002) – Hospital nurse staffing and patient mortality, nurse burnout, and job dissatisfaction. Jama, 288 (16), 1987 – 1993;

Farber, B.A. (1983) – Stress and Burnout in the Human Service Professions. New York: Pergamon Press;

Maslach C., Leiter M. P., (2008) – Early predictors of burnout and work engagement. Journal Applied Psychology. 93:498 – 512;

Schaufeli W.B., Leiter M.P., Maslach C., (2009) – Burnout: thirty – five years of research and practice. Career Dev. Int 14:204 – 20;

Schaufeli, W.B., Leiter, M.P., Maslach, C., Jackson, S.E. (1996) – The Maslach Burnout Inventory – General Survey. In MBI Manual, ed. C., Maslach, S.E., Jackson, M.P. Leiter, pp. 19 – 26. Palo Alto, CA: Consult. Psychol. 3rd ed;

Schaufeli, W.B., Maslach C., & Marek T., (1993) – Historical and conceptual development of burnout. Professional burnout: Recent developments in theory and research, 1 – 16;