Bine v-am regăsit!
Tot vorbim aici, pe blog, despre relațiile sănătoase. Cu noi înșine și cu cei din jurul nostru, fie că e vorba de familiile noastre sau colegii noștri de serviciu. Am vorbit, spre exemplu, în această postare despre drepturile de care ar fi bine să nu uităm pentru a cultiva relații sănătoase cu ceilalți.
Însă răsfoind un tratat de psihiatrie psihodinamică am dat de o frază aparținându-i lui O. Gabbard care m-a frapat prin simplitatea ei și prin felul în care esențializează ceea ce numim o relație sănătoasă.
Gabbard susține că relațiile sănătoase pot fi recunoscute după următorii indici:
- empatia și grija față de sentimentele celuilalt
- un interes real față de ideile celuilalt
- abilitatea de a tolera ambivalența în relațiile de lungă durată fără a renunța
- capacitatea de a conștientiza contribuția proprie în conflicte interpersonale.
Cumva, ideea necesității de a fi empatici și încercarea de a privi realitatea și din perspectiva celuilalt par evidente, la fel ca și interesul real față de ideile altcuiva.
Însă ultimele două elemente reprezintă, cred, chestiuni asupra cărora nu reflectăm îndeajuns în relațiile noastre.
Cred ca această capacitate de a tolera ambivalența fără a renunța presupune nu doar o motivație puternică de a investi în acea relație, dar și un nivel scăzut de defensivitate și o bună capacitate de a ne controla impulsurile. Fiecare relație vine cu un…peisaj non-linear…sunt mereu ups and downs, un joc continuu de apropiere-depărtare care trebuie înțeles și acceptat. Dar pentru a face asta, pentru a accepta și a naviga acest dans al apropierii și depărtării e nevoie sa ne fi împrietenit bine cu emoțiile noastre și să ne cunoaștem foarte bine valorile. De asemenea, presupune să îți asumi și construiești propria identitate și să ai curajul de a da celuilalt spațiul de care are nevoie pentru a face același lucru. Și chiar dacă acest lucru te înfricoșează, să nu cedezi fricii. E important să înțelegem că a ceda impulsului de moment nu e singura noastră variantă de răspuns. Între ce ni se întâmplă (stimul) și felul în care reacționăm (răspuns) există o multitudine de opțiuni. Avem libertatea de a alege răspunsul care ne reflectă cel mai bine valorile și persoana care vrem să devenim. Pentru asta, ca de obicei, e nevoie de cunoaștere de sine și muuultă muncă cu noi înșine.
Al doilea element, capacitatea de a conștientiza contribuția noastră în conflict necesită, înainte de toate, să-ți pui ego-ul pe modul mute. Sau măcar să-i dai volumul mai încet. Să fii suficient de onest cu tine și părțile tale întunecate și să nu le lași să preia controlul. Să te simți suficient de în siguranță tu cu tine, în primul rând, pentru a putea recunoaște când greșești. Ca de obicei, pentru asta e nevoie de o fărâmă de auto-compasiune. Văd că revin des la tema asta…Am scris despre ea aici.
Lipsa de empatie și incapacitatea de a conștientiza contribuția într-un conflict sunt marcă a narcisismului patologic. Nu le așteptați de unde ele nu există. E ca și cum ați cere o sumă mare de bani împrumut unui om care trăiește de pe-o zi pe alta. Sau ca și cum ați vrea să beți apă dintr-o fântână seacă. Din păcate, fără conștientizare și efort fântâna chiar nu poate fi altfel decât seacă…
Iar dacă cumva le regăsiți în vreo formă la voi înșivă…narcisismul e o poveste cu multe nuanțe (am scris despre acest continuum aici)…opriți-vă și reflectați. Și apoi lucrați să le schimbați. Sunt fundamentul oricărei relații sănătoase.
-Ca întotdeauna…rămâneți aproape. Mai ales de voi înșivă.
Acest articol a fost publicat prima dată pe blogul Prizonieri în Oglindă, în data de 23 septembrie 2019.
