Poate ți s-a întâmplat și ție să te confrunți cu situația în care ai mai multe sarcini de realizat într-o seară și ai decis să nu aștepți să le faci pe rând pe fiecare. Prin urmare, începi să citești un articol interesant, la fiecare 2 minute răspunzi unor mesaje într-o conversație cu un prieten bun, timp în care ești și cu ochii la cuptor ca nu cumva să se ardă legumele pentru cină, mai ales acum când ai decis să mănânci mai sănătos. Desigur, scenariul poate fi diferit în cazul tău. Și totuși, cât de eficientă este această trecere rapidă de la o activitate la alta?
Multitasking-ul presupune comutarea rapidă a atenției între două sau mai multe sarcini. Aceasta se realizează atât de rapid încât, de cele mai multe ori, nu ne dăm seama că există. Prin urmare, adesea costurile pe care multitasking-ul le implică nu sunt evidente și nici modul în care acestea ne influențează productivitatea.
Care sunt costurile asupra productivității?
Într-un studiu realizat de Bowman și colaboratorii, s-a investigat dacă studenții pot cu adevărat să facă multitasking. Aceștia aveau sarcina de a citi o lucrare academică și de a răspunde unor mesaje (ca și cum ar fi vorbit cu un prieten). Fără să se ia în calcul timpul în care răspundeau mesajelor, cei care au răspuns în timpul lecturii au parcurs materialul citit într-o perioadă de timp mai îndelungată, decât cei care nu au fost distrași și au răspuns mesajelor după ce au finalizat de citit lucrarea.
În cadrul studiului prezentat anterior nu au fost diferențe semnificative privind performanța, cu toate că există alte contexte în care și performanța poate fi afectată. De exemplu, când ești la un curs, pierzi o parte din informația prezentată pentru a răspunde unui mesaj. De asemenea, Adler și Benbunan-Fich au demonstrat că o creștere a nivelului de multitasking duce la reducerea semnificativă a corectitudinii rezultatelor pe care le-au obținut studenții într-o probă experimentală. Cu alte cuvinte, facem mai multe greșeli într-o sarcină dacă facem multitasking.
De ce apar aceste costuri?
O explicație pentru creșterea duratei de realizare a unei sarcini în condiții de multitasking este dată de faptul că, pentru a-și concentra atenția de pe o sarcină pe alta, creierul are nevoie de un timp suplimentar. Această durată suplimentară diferă în funcție de sarcină și de distractori și se numește “perioadă psihologică refractară”.
O altă explicație pentru scăderea productivității este că multitasking-ul duce la o supraîncărcare inutilă a creierului. Studiile de neuroimagistică indică o creștere a activității creierului când comutăm atenția rapid între două sarcini, comparativ cu realizarea uneia singure. Puteți face o comparație cu oboseala fizică. Cu cât facem mai mult efort fizic, cu atât obosim mai mult, iar dacă ne suprasolicităm, avem nevoie de o pauză pentru a ne recupera forțele. La fel, resursele noastre atenționale sunt limitate. Din acest motiv, un controlor aerian care trebuie să își comute frecvent atenția de pe o sarcină pe alta, este nevoit să ia pauze la intervale de aproximativ o oră și jumătate sau două ore pentru a se relaxa. Într-un astfel de context, o eroare atențională poate avea efecte dezastruoase, astfel că pauzele sunt bine reglementate și obligatorii.
Întotdeauna multitasking-ul este ineficient?
În viața noastră de zi cu zi facem des multitasking, cu sau fără intenție. De exemplu, un polițist face multitasking atunci când scrie un avertisment în timp ce îl ascultă pe proprietarul mașinii vorbind. Este normal să facem multitasking, mai ales într-o lume în care tehnologia a luat avânt și suntem înconjurați de o multitudine de distractori. În ciuda acestor lucruri, multitasking-ul este ineficient în anumite momente și contexte.
În cazul sarcinilor care necesită un minim de resurse, costurile multitasking-ului sunt mai reduse. De exemplu, atunci când învățăm să conducem, comutăm atenția de la schimbătorul de viteze, la pedale, la volan sau la pietonii care vor să traverseze strada. Dar, în timp, schimbatul vitezelor se automatizează, astfel încât investim mai puține resurse în acel proces, iar condusul devine din ce în ce mai ușor.
În psihologia cognitivă se face distincția între procesele automate și procesele controlate. Cele automate sunt esențiale pentru adaptarea noastră la mediul în care trăim, întrucât nu necesită atenție și efort cognitiv. Procesele controlate necesită efort și atenție. Însă, prin repetiție, acestea pot deveni automate, la fel cum se întâmplă în cazul condusului. Un alt exemplu concret este ilustrat într-un experiment din literatura științifică. După ce au repetat de mai multe ori, participanții au reușit cu succes să scrie cuvinte după dictare, în timp ce citeau scurte povestiri. Cercetătorii explică faptul că deși performanța nu a fost afectată, nu putem vorbi de o automatizare completă a celor două sarcini, având în vedere complexitatea acestora.
Alte studii indică faptul că în realizarea unei sarcini, oamenii pot procesa foarte ușor proprietățile fizice ale unor stimuli senzoriali din mediu, dar este mult mai dificil să realizeze 2 sarcini care implică o serie de operații cognitive complexe. Când trebuie să facem mai multe sarcini complexe în același timp, apare o perioada psihologică refractară mai mare. Spre exemplu, în timp ce citim acest articol, vom avea nevoie de mai mult timp să ne reconcentrăm atenția la text dacă răspundem unui mesaj primit pe telefon sau unui email, spre deosebire de situația în care distractorul este un sunet puternic pe care îl auzim de afară. Acest lucru se datorează și faptului că există o diferență de complexitate a distractorilor.
Cum reducem costurile?
În cazul în care realizăm sarcini complexe și suntem nevoiți să facem multitasking (precum controlorul aerian), este important să luăm pauze pentru a ne putea concentra mai bine și pentru a reduce frecvența erorilor în sarcinile pe care le avem de realizat. Atunci când multitasking-ul nu este necesar, recomandarea este să încercăm să ne concentrăm pe o singură sarcină, pe o perioadă mai lungă de timp, pentru a fi mai productivi. Un exemplu relevant ar fi situația în care ne verificăm telefonul foarte des în timp ce lucrăm la un proiect.
Dacă vrem să realizăm sarcinile cu succes, atunci trebuie să le luăm pe rând și să ne asigurăm că nu ne pot distrage lucrurile din jur. Putem manipula contextul în care ne aflăm, astfel încât să ne fie mai ușor să fim atenți la o singură sarcină. Poate fi o idee bună să ne oprim notificările sau să ne lăsăm telefonul în altă cameră. După cum menționează Thornton și colaboratorii într-o cercetare, dincolo de faptul că primirea notificărilor și răspunderea la mesaje pe telefon este un distractor care duce la scăderea productivității, simpla prezență a telefonului (fără să îl folosești) este în sine un distractor. Așadar, este mai eficient să ne lăsăm telefonul într-o geantă sau în altă încăpere, decât să îl avem în preajma noastră.
Concluzii despre multitasking
Pentru a avea o performanță în sarcină ridicată, atunci trebuie să ne concentrăm doar pe aceasta și să evităm orice fel de distractori din mediu. Dacă în timp ce conducem suntem atenți la drum, iar apoi la mesajul primit pe telefon, deși durata de timp în care ne verificăm telefonul este foarte redusă, în acele secunde nu putem fi atenți și la drum și la telefon. Astfel, putem avea o performanță redusă și să ratăm ieșirea dintr-o intersecție.
Cu cât sarcinile pe care le avem de realizat sunt mai complexe, cu atât costurile sunt mai ridicate dacă facem multitasking. Timpul de lucru va fi mai îndelungat, putem pierde informații relevante dacă nu suntem atenți, ne consumăm mai repede resursele atenționale, iar probabilitatea să facem greșeli crește. Astfel de costuri pot apărea, de multe ori, fără să ne dăm seama. Pentru a spori productivitatea, este util să încercăm să reducem frecvența cu care acesta apare în anumite situații. Este nerealist și chiar dezadaptativ să ne gândim la reducerea completă a multitasking-ului din viața noastră, însă poate fi util să reducem frecvența acestuia, dacă ne dorim o performanță superioară în sarcini.
Referințe:
Adler, R. F., & Benbunan-Fich, R. (2012). Juggling on a high wire: Multitasking effects on performance. International Journal of Human-Computer Studies, 70(2), 156-168.
Bowman, L. L., Levine, L. E., Waite, B. M., & Gendron, M. (2010). Can students really multitask? An experimental study of instant messaging while reading. Computers & Education, 54(4), 927-931.
Deng, L. (2020). Laptops and mobile phones at self-study time: Examining the mechanism behind interruption and multitasking. Australasian Journal of Educational Technology, 36(1), 55-67.
Klapp, S. T., Maslovat, D., & Jagacinski, R. J. (2019). The bottleneck of the psychological refractory period effect involves timing of response initiation rather than response selection. Psychonomic bulletin & review, 26(1), 29-47.
Örün, Ö., & Akbulut, Y. (2019). Effect of multitasking, physical environment and electroencephalography use on cognitive load and retention. Computers in Human Behavior, 92, 216-229.
Miller, J., Ulrich, R., & Rolke, B. (2009). On the optimality of serial and parallel processing in the psychological refractory period paradigm: Effects of the distribution of stimulus onset asynchronies. Cognitive psychology, 58(3), 273-310.
Salvucci, D. D., & Taatgen, N. A. (2010). The multitasking mind. Oxford University Press.
Spelke, E., Hirst, W., & Neisser, U. (1976). Skills of divided attention. Cognition, 4(3), 215-230.
Sternberg, R. J., Sternberg, K., & Mio, J. (2012). Cognitive psychology. Cengage Learning Press.
Thornton, B., Faires, A., Robbins, M., & Rollins, E. (2014). The mere presence of a cell phone may be distracting. Social Psychology.
Diana este studentă la masterul de tehnici psihologice de control al comportamentului şi dezvoltarea potenţialului uman, din cadrul UBB.
Super interesant, felicitări!